Maica Tereza s-a născut la 26 august 1910 la Skopje cu numele de Gonxha Agnes Bojaxhiu, fiind fiica cea mai mică a părinților ei albanezi, Nikola și Drane Bojaxhiu. În ciuda morții tatălui, pe când ea avea doar opt ani, mama a știut să ofere celor trei copii o educație catolică solidă. Înainte de a i se înmâna premiul Nobel la Oslo, jurnaliștilor care insistau să-i cunoască viața, le-a schițat autobiografia cea mai sintetică, ea care nu a vrut niciodată să vorbească sau să scrie despre sine: „După sânge și origine sunt albaneză. Am cetățenie indiană. Sunt călugăriță catolică. În inimă, aparțin cu totul Inimii lui Isus”.

Săracii există peste tot, dar numai în India prezența lor îți taie respirația. Înclinația Maicii Tereza era spre India, cu o chemare precoce, și atât de exigență, atât de aspră, pe care numai India o putea satisface.

„Am părăsit brusc țara noastră” (Albania). Brusc, dar nu orbește. Îi sosise chemare pentru India, prin căile misterioase ale planurilor lui Dumnezeu. Suntem în 1925. Agnes Bojaxhiu de 15 ani, elevă la gimnaziu, frecventează împreună cu prietenele ei Asociația din Skopje, un cerc catolic de recreere, coruri, spectacole, excursii. Într-o duminică după-amiază, copiii din Asociație se întâlnesc cu câțiva misionari veniți din Bengal. Copiii nu știu unde se află Bengalul, iar misionarii le arată indicând cu degetul pe o hartă a Indiei. Vorbesc despre aventuri și mizerie, despre dezastre naturale și despre săracii de neînchipuit.

Câteva luni mai târziu sosește la Asociație o scrisoare din Kurseong, Bengalul occidental. Misionarii relatează ultima calamitate: „După muson, fluviile s-au revărsat. Apa ducea cu ea șerpi și vaci, și zeci de cadavre împreună cu răniți agățați de trunchiuri. Am întins plase, am aruncat funii... Am salvat câțiva. Acum ne ocupăm de supraviețuitori, așa cum putem, pentru că suntem puțini”.
„Suntem puțini”. Agnes decide să devină misionară pentru India. Se informează și află despre o congregație care i se potrivește pentru că trimite surori tinere în India. Este congregația Sfânta Fecioară de Loreto, cu casa mamă la Rathfarnham, Irlanda. Scrie cerându-le să o primească. Va povesti:
„Mama la început a fost împotriva vocației mele de a mă face misionară, chiar dacă era o sfântă. Nu voia să mă piardă. Acasă toți ne-am rugat împreună. Într-o zi, mama mi-a spus: „Îți voi da permisiunea, deci du-te”. Și ce a făcut? S-a închis într-o cameră și toată ziua nu a vrut să vadă pe nimeni. Seara mi-a spus: «Pune-ți mâna în mâna lui Isus și privește înainte. Nu privi niciodată înapoi. Mereu înainte». Și așa am făcut”.
În 1929 descrie deja impactul cu „țara visurilor sale”:
„Multe familii trăiesc în stradă, pe lângă zidurile orașului și chiar și în piețe aglomerate. Trăiesc zi și noapte în aer liber, pe rogojini pe care le-au făcut ei înșiși sau pe pământul gol. Sunt efectiv goi, încinși doar cu o fâșie uzată la mijloc”.
Obsesia săracilor. Pasiunea pentru săraci. Acea fetiță de optsprezece ani s-a molipsit deja. Maica Tereza a lucrat ca profesoară timp de nouăsprezece ani, din 1929 până pe 17 august 1948.
În noaptea călătoriei spre Darjeeling, la 10 septembrie ΄46, unde mergea la recomandarea medicului pentru a-și vindeca plămânii bolnavi de tuberculoză, a avut o chemare sigură, pe care ea însăși o definea „o vocație în vocație”. Maicii Tereza îi plăcea să citeze un proverb: „E mai bine să aprinzi o lumânare decât să blestemi întunericul”. A aprins lumânarea ei în trenul spre Darjeeling. Înainte de a ajunge la Darjeeling se hotărâse deja: va cere superioarei permisiunea de a părăsi mănăstirea și de a-i îngriji pe stradă pe cei mai săraci dintre săraci. Trebuia să lucreze pentru cei mai săraci dintre săraci trăind ca și ei, în mijlocul lor, pentru a-l vedea în fiecare sărac pe Cristos.
Pe 18 august a spus adio școlii și congregației de Loreto. Trecea dincolo de zidul mănăstirii păstrând doar numele de Tereza și apelativul Maică, pe care i-l dăduseră de când fusese superioară. Avea 38 de ani. În sfârșit „a devenit ce era”.
Iată cum se definește pe ea însăși: „Eu sunt doar un creion de care Dumnezeu se servește pentru a scrie ce vrea”. Iar Domnul a știut să folosească acest instrument atât de simplu și docil pentru a transmite mesajul său de iubire și speranță întregii lumi.

Din cartea „Tereza de Calcutta Creionul lui Dumnezeu”

Dintr-un mesaj al Maicii Tereza adresat tinerilor

Descoperiți iubirea gingașă a lui Dumnezeu pentru voi. Dumnezeu ne-a creat după chipul și asemănarea sa, făcându-ne capabili de a-l cunoaște, a a-l iubi și de a-l sluji în această lume astfel încât să fim fericiți cu el pentru totdeauna în viața veșnică. Acesta este adevăratul scop al vieții. Pentru a ne putea trăi viața țintind spre acest scop, aceasta trebuie să fie țesută de rugăciune, trebuie să fie țesută de Cristos.
Căutați să-l iubiți pe Dumnezeu cu toată inima și doriți cu ardoare să-l întâlniți. În acest mod astâmpărați setea lui Dumnezeu căruia îi este sete ca nouă să ne fie sete de el. Isus, Dumnezeu care s-a făcut om, a venit să ni-l reveleze pe Dumnezeu. Ascultați în rugăciune și cu credință profundă învățăturile sale și străduiți-vă să faceți ceea ce vă cere.

Vă doresc să puteți păstra în inimile voastre bucuria de a-l iubi pe Isus și de a o împărtăși cu toți cei pe care-i întâlniți. Această bucurie iradiantă este ceva real deoarece voi nu aveți niciun motiv de a nu fi fericiți deoarece îl aveți pe Cristos cu voi: pe Cristos în inimile voastre, pe Cristos în Euharistie, pe Cristos în săracul pe care-l întâlniți, pe Cristos în zâmbetul pe care-l oferiți și în surâsul pe care-l primiți. Nu trebuie să permiteți spiritului monden să vă facă să uitați că ați fost creați pentru lucruri mai înalte: pentru a iubi și a fi iubiți.

V-ar mai putea interesa:

CU MAICA TEREZA 24 de propuneri pentru o viaţă fericită

UNDE ESTE IUBIRE, ACOLO ESTE DUMNEZEU

Vino, fii lumina mea. Scrierile personale ale Sfintei din Calcutta