Să cunoaştem Biblia
BIBLIA - CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU ÎN CUVINTE UMANE
Biblia este considerată de unele persoane una dintre multele cărţi religioase care dau orientări morale; de altele, o carte interesantă dar foarte departe de culturile şi limbajele noastre. În 2008, episcopii proveniţi din întreaga lume au celebrat, la Roma, Sinodul cu tema Cuvântul lui Dumnezeu în viaţa şi misiunea Bisericii. Acest eveniment a fost favorizat de dorinţa creştinilor din întreaga lume de a creşte în cunoaşterea Cuvântului lui Dumnezeu. În mesajul pe care episcopii l-au lăsat la încheierea Sinodului, aceştia ne amintesc că pentru a înţelege Cuvântul lui Dumnezeu este necesar să avem prezente aceste aspecte:
1. Dumnezeu ne-a vorbit şi şi-a făcut auzită VOCEA. Este istoria lui Dumnezeu şi a poporului evreu pe care El l-a ales şi l-a eliberat din sclavie. Dumnezeu i-a adresat Cuvântul său pentru a trăi în prietenie cu el. Era acelaşi Cuvânt care a creat şi lumea.
2. Această VOCE s-a făcut CHIP, persoană. Isus, Fiul lui Dumnezeu este cel care a venit să perfecţioneze şi să completeze, prin predicare şi modul său de a trăi, Cuvântul pe care Dumnezeu îl transmisese deja umanităţii prin poporul evreu. Isus ne-a revelat chipul Tatălui. Ne-a dat posibilitatea de a cunoaşte Cuvântul şi de a vedea CHIPUL său de Tată.
3. Cuvântul lui Dumnezeu s-a făcut CASĂ, comunitate credincioasă, mai întâi în Vechiul şi apoi în Noul Testament. Această CASĂ transmite Cuvântul care orientează viaţa sa, prin intermediul cărţilor Bibliei, scrise prin acţiunea Duhului Sfânt.
4. Cuvântul se face STRADĂ, adică doreşte să ajungă la toate persoanele, în fiecare colţ al pământului, pentru a comunica, prin intermediul misiunii creştinilor, că Dumnezeu a iubit atât de mult lumea încât i-a dăruit Cuvântul său până la punctul în care l-a trimis pe Fiul său.
Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu scris după alfabetul uman, este mărturia privilegiată a dorinţei lui Dumnezeu de a vorbi cu noi. Prin Biblie, Dumnezeu comunică Cuvântul său în istoria noastră folosind cuvintele noastre. De aceea, paginile Bibliei cer să fie înţelese prin studiu dar, mai ales, este necesară o atitudine de credinţă. Biblia este cartea unui popor credincios şi este pentru un popor care vrea să creadă deoarece acest popor a descoperit că Dumnezeu invizibil s-a făcut auzit şi a mers alături de noi. Poporul credincios trăieşte din această carte sacră deoarece doar în ea îşi găseşte identitatea şi vocaţia sa umană. Părinţii Bisericii au definit Biblia ca fiind „scrisoarea” pe care Dumnezeu a scris-o oamenilor. O scrisoare care este vestea cea bună!
Cine citeşte cu credinţă Sfânta Scriptură se deschide relaţiei cu Dumnezeu care, ca un prieten, vorbeşte prietenilor săi. Este necesară, însă, o inimă care ascultă (1Rg 3,9), o inimă care doreşte Cuvântul lui Dumnezeu aşa cum se doreşte pâinea şi apa, ce sunt elementele fundamentale pentru a trăi.
Credinciosul Bibliei se roagă astfel în Psalmul 119:
Eu sunt străin pe pământ:
să nu ascunzi de mine poruncile tale!
Sufletul meu se consumă întruna
de dorul judecăţilor tale.
Isus a spus mulţimilor care-l ascultau: Aşadar, oricine ascultă aceste cuvinte ale mele şi le împlineşte, va fi asemenea cu bărbatul înţelept care şi-a construit casa pe stâncă (Mt 7,24).
Cine se hrăneşte din Cuvântul lui Dumnezeu ştie cum să meargă, este susţinut de o speranţă sigură, viaţa lui este solidă asemenea casei construite pe stâncă.