Această scrisoare dă mărturie despre reflecţia ce s-a maturizat în privinţa mesajului şi autorităţii de care se bucura apostolul. Tema fundamentală este escatologia: sfârşitul istoriei, întoarcerea lui Cristos cel înviat. Scrisoarea calmează persoanele tulburate de ideea că ziua Domnului ar fi aproape şi-i invită pe cei leneşi să-şi asume responsabilităţile în viaţa comunităţii.

Scrisoare a doua către Tesaloniceni are aceiaşi expeditori ca şi prima: Paul, Silvan şi Timotei. Paul, însă, este responsabilul scrisorii. Mulţi studioşi se îndoiesc de autenticitatea paulină a acestei scrisori. Stilul nu este cordial şi afectuos ca cel din prima scrisoare. Însă, cei care consideră autentică această scrisoare, spun că ea a fost scrisă la Corint, la puţin timp după ce Paul a trimis-o pe prima. Apostolul ar fi scris această epistolă pentru a corecta unele greşeli care circulau la Tesalonic cu privire la cea de-a doua venire a Domnului, numită parusie.

Scrisoarea întâi către Timotei, spre deosebire de cea de-a doua, este mai exortativă, deşi nu lipsesc referirile clare la experienţa lui Paul. Sunt importante de observat imnurile liturgice care dau mărturie despre credinţa primei comunităţi creştine.

Scrisoarea întâi către Timotei este cea mai lungă dintre toate cele trei scrisori numite pastorale. Spre deosebire de Scrisoarea a doua către Timotei, care prezintă trăsăturile unui testament pastoral şi insistă asupra relaţiei lui Timotei în calitate de discipol al lui Paul, Scrisoarea întâi este mai exortativă. Nu lipsesc, totuşi, referinţe explicite ale experienţei lui Paul care sunt un exemplu de convertire, valabil pentru Timotei şi pentru toţi creştinii.

Paul afirmă că acţiona din ignoranţă atunci când îi persecuta pe creştini. Se defineşte ca fiind un păcătos, iertat doar de milostivirea lui Dumnezeu care i-a dat harul credinţei. El confirmă că Dumnezeu este milostiv faţă de toţi oamenii (1Tim 1,13). Paul, emoţionat de modul în care Dumnezeu a acţionat în el, transformă experienţa trecutului său fără credinţă într-o laudă a milostivirii lui Dumnezeu faţă de el.

Cele două Scrisori către Timotei şi Scrisoarea către Tit sunt numite pastorale, deoarece sunt adresate responsabililor unor comunităţi creştine. Se consideră că acestea au fost scrise după moartea lui Paul, de colaboratorii săi. În ele găsim informaţii despre viaţa comunităţilor şi despre ultimii ani din viaţa lui Paul, dar nu oferă o cronologie exactă.

Timotei s-a născut la Listra, din mamă evreică şi tată păgân (Fap 16,1-2). Paul îl întâlneşte în cea de-a doua călătorie misionară. După ce a fost circumcis de Paul, Timotei a devenit colaboratorul său. Timotei a colaborat cu Paul şi Silvan la fondarea comunităţii din Filipi, Tesalonic, Bereea şi Corint. Paul le spune filipenilor că Timotei îşi trăieşte misiunea cu sentimente de gratuitate, atitudine care ne aminteşte de comportamentul pe care Isus l-a avut faţă de oameni. În cele două scrisori pastorale adresate lui Timotei, acesta este numit episcop.

Scrisoarea a doua către Timotei poate fi definită ca un program pastoral pentru responsabilii comunităţilor. Aduce în atenţie câteva aspecte care ajută la reconstruirea anumitor particularităţi ale vieţii lui Paul şi a paternităţii spirituale pe care Paul o are faţă de Timotei.

Se diferenţiază de Scrisoarea întâi către Timotei şi de Scrisoarea către Tit, mai ales prin evidenţierea relaţiei de paternitate spirituală plină de gingăşie a lui Paul faţă de Timotei. Scrisoarea este, de fapt, adresată „lui Timotei, copilul meu iubit” (2Tim 1,2). Încă din primele versete, Paul îşi exprimă afecţiunea pe care o are faţă de Timotei: „Amintindu-mi de lacrimile tale, mă cuprinde dorul de a te vedea ca să mă umplu de bucurie. Îmi mai amintesc de credinţa neprefăcută care este în tine, care a fost mai întâi în bunica ta, Lois, şi în mama ta, Eunice, şi sunt convins că este şi în tine” (2Tim 1,4-5).