Chiara Corbella: viața copilului pe primul loc
Chiara se naște la Roma, în ziua de 9 ianuarie 1984. În septembrie 2008, se mărită cu Enrico Petrillo. Are cu el trei copii: primii doi au murit la puțin timp după naștere, iar Francesco s-a născut sănătos și are acum nouă ani. În timp ce Chiara este însărcinată cu Francesco, îi este diagnosticată o tumoare foarte agresivă. Ea se hotărăște să pună pe primul loc viața copilului și așteaptă ca acesta să se nască înainte de a i se administra un tratament mai puternic. Dar boala înaintează. În mod inexorabil. Chiara moare la 28 de ani. O viață normală. Marcată de o iubire mare pentru viață. La 21 septembrie 2018, s-a deschis procesul de beatificare. Despre ea vorbește tatăl ei, Roberto Corbella:
A povesti istoria Chiarei este foarte simplu, dar complicat în același timp. Chiara a fost mereu o fată zâmbitoare, curioasă față de ceea ce o înconjura, dornică să se implice în toate lucrurile și foarte pozitivă!
Locuiam într-o casă cu grădină. Aici, Chiara și sora ei Elisa primeau și aveau grijă de micile animale care se aflau în zonă... până și de insecte! Multe dintre acestea deja sufereau... atunci curtea noastră devenea și un loc pentru înmormântare. Aceasta le-a obișnuit imediat să înțeleagă că viața începe cu nașterea și apoi – mai devreme sau mai târziu – se termină... cred că acest fapt a influențat toate alegerile succesive ale Chiarei.
Locuiam într-o casă cu grădină. Aici, Chiara și sora ei Elisa primeau și aveau grijă de micile animale care se aflau în zonă... până și de insecte! Multe dintre acestea deja sufereau... atunci curtea noastră devenea și un loc pentru înmormântare. Aceasta le-a obișnuit imediat să înțeleagă că viața începe cu nașterea și apoi – mai devreme sau mai târziu – se termină... cred că acest fapt a influențat toate alegerile succesive ale Chiarei.
De mică a învățat să cânte la pian pe care apoi l-a abandonat deoarece prefera vioara. A făcut sport: înot, atletism, gimnastică artistică. Dorea să reușească în tot ceea ce făcea, dar nu pentru a câștiga medalii. A trăit totul în plenitudine. Dar a avut și dificultățile sale. La școală nu era mereu de acord cu ideile colegilor, dar știa să asculte și să dea sfaturi, iar acest fapt era foarte apreciat. Avea idei foarte clare în ceea ce privește religia și credința. Se preocupa mult de unitatea familiei. Dacă eu și soția mea ne certam, Chiara se apropia imediat de noi și ne constrângea să ne îmbrățișăm.
La liceu diverși băieți i-au făcut curte, dar, cu multă delicatețe, i-a refuzat pe toți. Fără ezitări, fără răutate. Avea un mod de a fi foarte simplu. Se îmbrăca cu blugi. Era glumeață, foarte ironică cu ceilalți dar și cu sine. Îi plăcea să călătorească... Trăia o viață absolut plină!
La liceu diverși băieți i-au făcut curte, dar, cu multă delicatețe, i-a refuzat pe toți. Fără ezitări, fără răutate. Avea un mod de a fi foarte simplu. Se îmbrăca cu blugi. Era glumeață, foarte ironică cu ceilalți dar și cu sine. Îi plăcea să călătorească... Trăia o viață absolut plină!
Într-o zi, se afla în vacanță cu prietenele în Croația. De acolo a mers la Medjugorje unde se afla sora ei. Era curioasă să vadă acest loc. Și chiar aici l-a cunoscut pe Enrico, și el aflat în pelerinaj împreună cu prietenii. Când am mers să-mi iau fiicele de la aeroport, Chiara era foarte entuziastă de acest tânăr. Am înțeles ce se întâmpla și am simțit datoria de a-i spune: „Atenție! Este primul băiat... poate că acesta nu este cel bun... Deci, fii prudentă...” Iar ea mi-a răspuns hotărâtă și convinsă: „Tati, nu ai înțeles, eu mă mărit cu acesta!” Credeam că este replica unei fete de 18 ani care se îndrăgostise pentru prima dată. În schimb... șase ani de logodnă! Trăiți cu multe urcușuri și coborâșuri. S-au despărțit de mai multe ori, mai ales din inițiativa lui Enrico care nu era pregătit să-și asume angajamente... Chiara a suferit mult în această privință: „Este unul dintre momentele cele mai grele din viața mea!”, obișnuia să spună. Se ruga la Domnul într-un mod foarte direct: „Doamne, mi se pare că este bărbatul potrivit pentru mine, dar poate am înțeles greșit. Dar... mie mi se pare că este chiar el cel potrivit!” Se împacă de mai multe ori, dar lucrurile nu se schimbă. Până când – povestește Chiara – „după multe certuri, după ce ne-am despărțit ultima dată... decidem să facem o ultimă încercare: să mergem împreună în vacanță! Dar nu aveam niciun ban, și deci am hotărât să participăm la un pelerinaj franciscan! Deoarece era economic și aveam posibilitatea de a petrece zece zile împreună. Și am mers acolo!” Aici, Enrico o cere pe Chiara în căsătorie! Aceasta, cu ironia ce o caracteriza, spune: „Da... Bine... Dar cine știe dacă mâine își amintește încă de aceasta!” Această cerere în căsătorie a avut loc în vara anului 2007.
Terminați cei trei ani de Științe Politice cu specializarea „cooperare și dezvoltare”, Chiara și Enrico ne spun mie și soției: „Am hotărât să ne căsătorim!” Organizaseră deja totul! Pe data de 21 septembrie, la Assisi, în biserica Sfântul Petru; știau chiar și unde va avea loc prânzul de nuntă... totul! De la acel pelerinaj până la nuntă a fost un drum în coborâre, fără obstacole.
Puțin după nuntă, Chiara rămâne însărcinată. Din păcate, la prima ecografie descoperă că fetița are o anencefalie. O situație incompatibilă cu viața. Chiara alege imediat să continue sarcina chiar dacă doctorii i-au sugerat să facă un avort terapeutic... „Cum va reacționa Enrico?” Acesta răspunde exact ca și ea: nu suntem noi cei care hotărâm lungimea vieții, noi o acceptăm atât cât este. Prima sarcină a Chiarei este splendidă, dintr-un anumit punct de vedere, deoarece această malformație comporta o creștere a lichidului amniotic; deci avea o burtă enormă ce nu putea să treacă fără a fi observată. Ba chiar unii credeau că are gemeni... Ea era senină, foarte frumoasă. Toate persoanele comentau: „Bravo, felicitări! Este un băiat. Este o fată...!” Noi și prietenii cunoșteam situația. Dar cine nu știa, spunea lucrurile clasice: „Nu contează dacă este băiat sau fată, important este să fie sănătos”. Chiarei îi era greu să gestioneze situația asta. Până când, odată, și-a pierdut răbdarea și a răspuns unei casiere la supermarket: „Și dacă copilul nu ar fi sănătos?” Chiara era așa!
Fetița se naște și moare după jumătate de oră. După câteva luni, Chiara este atât de pozitivă încât așteaptă încă un copil: dar și acesta are malformații astfel încât, la sfârșitul sarcinii, va trăi doar jumătate de oră. Apoi urmează a treia sarcină. Cu toții suntem neliniștiți. Așteptăm rezultatele ecografiei: este sănătos!
Dar Chiara, de ceva timp, avea o aftă pe limbă ce nu-i trecea. Încep controalele periodice. Se descoperă că este vorba despre un carcinom foarte agresiv. Atipic deoarece, de obicei, nu apare la femeile tinere, ci la persoanele în vârstă, la fumători și bețivi... face o primă operație ce nu rezolvă situația. Este nevoie de un tratament mai puternic. Dar ea este însărcinată. Riscul de a pierde copilul este prea mare. În final, decide: „Sănătatea fiului meu și nașterea lui este pe primul loc. Apoi voi face toate tratamentele pe care trebuie să le fac”. La 38 de săptămâni, se naște Francesco sănătos! Chiara este operată imediat și începe să facă chimioterapie și radioterapie... Când pare că ceea ce era mai rău a trecut, Chiara are o recădere. Are metastaze peste tot. Este la sfârșitul vieții. Ne-a spus totul și era foarte preocupată pentru noi. Apoi și-a exprimat dorința de a se întoarce la Medjugorje: „Vreau să revin pentru a cere harul, dacă este posibil, de a mă vindeca sau, oricum, de a «trăi harul», de a accepta această situație”. A mers în acest pelerinaj cu aproximativ 200 de persoane, marea majoritate familii tinere. Era aprilie, o săptămână după Paște, și ploua foarte tare. La întoarcerea acasă a continuat terapiile pe care trebuia să le facă. În mod paradoxal, ne amintim cu toții de această perioadă ca fiind una foarte frumoasă. Ne-am reunit ca familie. Era mereu un du-te-vino de prieteni, dar totul avea loc într-o atmosferă foarte liniștită și de rugăciune.
Apoi Chiara avea grijă și sprijinea și unele tinere care trăiau o situație asemănătoare cu a sa. Le suna și le trimitea mesaje. Pot spune că viața ei a fost o continuă așteptare a aurorei.
În ultimele momente a reușit să facă ceea ce-și promisese: să spună fiecăruia dintre noi, personal, aceste cuvinte simple: „te iubesc”.
Terminați cei trei ani de Științe Politice cu specializarea „cooperare și dezvoltare”, Chiara și Enrico ne spun mie și soției: „Am hotărât să ne căsătorim!” Organizaseră deja totul! Pe data de 21 septembrie, la Assisi, în biserica Sfântul Petru; știau chiar și unde va avea loc prânzul de nuntă... totul! De la acel pelerinaj până la nuntă a fost un drum în coborâre, fără obstacole.
Puțin după nuntă, Chiara rămâne însărcinată. Din păcate, la prima ecografie descoperă că fetița are o anencefalie. O situație incompatibilă cu viața. Chiara alege imediat să continue sarcina chiar dacă doctorii i-au sugerat să facă un avort terapeutic... „Cum va reacționa Enrico?” Acesta răspunde exact ca și ea: nu suntem noi cei care hotărâm lungimea vieții, noi o acceptăm atât cât este. Prima sarcină a Chiarei este splendidă, dintr-un anumit punct de vedere, deoarece această malformație comporta o creștere a lichidului amniotic; deci avea o burtă enormă ce nu putea să treacă fără a fi observată. Ba chiar unii credeau că are gemeni... Ea era senină, foarte frumoasă. Toate persoanele comentau: „Bravo, felicitări! Este un băiat. Este o fată...!” Noi și prietenii cunoșteam situația. Dar cine nu știa, spunea lucrurile clasice: „Nu contează dacă este băiat sau fată, important este să fie sănătos”. Chiarei îi era greu să gestioneze situația asta. Până când, odată, și-a pierdut răbdarea și a răspuns unei casiere la supermarket: „Și dacă copilul nu ar fi sănătos?” Chiara era așa!
Fetița se naște și moare după jumătate de oră. După câteva luni, Chiara este atât de pozitivă încât așteaptă încă un copil: dar și acesta are malformații astfel încât, la sfârșitul sarcinii, va trăi doar jumătate de oră. Apoi urmează a treia sarcină. Cu toții suntem neliniștiți. Așteptăm rezultatele ecografiei: este sănătos!
Dar Chiara, de ceva timp, avea o aftă pe limbă ce nu-i trecea. Încep controalele periodice. Se descoperă că este vorba despre un carcinom foarte agresiv. Atipic deoarece, de obicei, nu apare la femeile tinere, ci la persoanele în vârstă, la fumători și bețivi... face o primă operație ce nu rezolvă situația. Este nevoie de un tratament mai puternic. Dar ea este însărcinată. Riscul de a pierde copilul este prea mare. În final, decide: „Sănătatea fiului meu și nașterea lui este pe primul loc. Apoi voi face toate tratamentele pe care trebuie să le fac”. La 38 de săptămâni, se naște Francesco sănătos! Chiara este operată imediat și începe să facă chimioterapie și radioterapie... Când pare că ceea ce era mai rău a trecut, Chiara are o recădere. Are metastaze peste tot. Este la sfârșitul vieții. Ne-a spus totul și era foarte preocupată pentru noi. Apoi și-a exprimat dorința de a se întoarce la Medjugorje: „Vreau să revin pentru a cere harul, dacă este posibil, de a mă vindeca sau, oricum, de a «trăi harul», de a accepta această situație”. A mers în acest pelerinaj cu aproximativ 200 de persoane, marea majoritate familii tinere. Era aprilie, o săptămână după Paște, și ploua foarte tare. La întoarcerea acasă a continuat terapiile pe care trebuia să le facă. În mod paradoxal, ne amintim cu toții de această perioadă ca fiind una foarte frumoasă. Ne-am reunit ca familie. Era mereu un du-te-vino de prieteni, dar totul avea loc într-o atmosferă foarte liniștită și de rugăciune.
Apoi Chiara avea grijă și sprijinea și unele tinere care trăiau o situație asemănătoare cu a sa. Le suna și le trimitea mesaje. Pot spune că viața ei a fost o continuă așteptare a aurorei.
În ultimele momente a reușit să facă ceea ce-și promisese: să spună fiecăruia dintre noi, personal, aceste cuvinte simple: „te iubesc”.
Din revista Se Vuoi nr.1/2019