LANSAREA CĂRȚILOR PAPEI FRANCISC LA LIBRĂRIA PAULINE

La Librăria Pauline din București a avut loc vineri, 5 decembrie 2014, lansarea a trei cărți ale papei Francisc: Minte deschisă, inimă credincioasă; Adevărata putere este slujirea; Umilința, calea către Dumnezeu.
Invitat special a fost ÎPS Francisco-Xavier Lozano, Nunţiu Apostolic în România și Republica Moldova. Au luat cuvântul pr. Marius Taloș, superiorul regional al iezuiților în România, care a făcut o prezentare generală a cărților, și pr. Robert Bălan, paroh la biserica Cioplea din București, care a subliniat câteva din intuițiile teologice ale papei Francisc, ce se regăsesc în aceste cărți.

„Aceste cărți, dacă ar fi să le sintetizez, relatează tocmai experiența trăită a iubirii, o experiență în Duhul Sfânt. Un om, un preot, iezuit, episcop, cardinal și apoi papă, care face experiența Duhului Sfânt… Cărțile amintite, deși nu sunt tratate de teologie, oferă cititorului liniștea că se află pe drumul sigur al credinței aprofundate intelectual și trăite practic” (pr. Robert Bălan)

Prezentarea părintelui Robert Bălan  

Minte deschisă, inimă credincioasă pune în lumină o latură mai puțin cunoscută a papei Francisc: cea a îndrumătorului spiritual. Adevărata putere este slujirea are niște perle ce se transformă în semințe sădite pe drumul ce duce către celălalt. Umilința, calea către Dumnezeu este un fel de florilegiu patristic, actualizat într-o formă cu totul neașteptată, despre valoarea pocăinței și smereniei într-o lume care a uitat de aceste dimensiuni.” (Pr. Marius Taloș)

Prezentarea părintelui Marius Taloș