Scrisoarea sfântului apostol Paul către Galateni

Scrisoarea clarifică identitatea credinţei creştine, centralitatea lui Cristos şi identitatea libertăţii creştine care reiese din raportul dintre practicarea legii şi credinţa creştină ce îi face pe oameni „fii ai lui Dumnezeu”, liberi şi responsabili. În introducere este povestită autobiografia convertirii lui Paul.

Paul adresează această scrisoare „bisericilor din Galaţia” (1,21), adică nu unei singure comunităţi, ci diverselor comunităţi situate în această regiune. Galaţia antică, care corespunde actualei Turcii, cuprindea, de fapt, diverse regiuni: Galaţia de Nord, Galaţia de Sud şi alte zone meridionale precum Pisidia, Pamfilia, Licaonia. De aceea, este dificil de precizat în care parte a Galaţiei se aflau comunităţile fondate de Paul şi căror comunităţi trimite această scrisoare. Faptul că Paul vorbeşte, în general, despre Galaţia, ne face să tragem concluzia că apostolul a traversat inima ţării şi nu doar partea meridională unde mersese deja în timpul primei călătorii.

Din amintirile apostolului ştim că evanghelizarea are loc în mod neaşteptat şi în afara oricărui program. El însuşi spune acest lucru: „Ştiţi că prima dată v-am vestit evanghelia prin slăbiciunea trupului, şi totuşi nu aţi arătat nici dispreţ şi nici dezgust faţă de trupul meu care [putea fi] pentru voi o încercare, ba dimpotrivă, m-aţi primit ca pe un înger al lui Dumnezeu, ca pe Cristos Isus” (4,13-14).

Evanghelizarea pământului Galaţiei are loc, aşadar, din voinţa lui Dumnezeu care, printr-o boală dificil de precizat, a schimbat planurile lui Paul. Cetăţenii galateni, văzând în Paul bolnav, un înger al lui Dumnezeu, au primit Evanghelia cu bucurie.

La plecarea apostolului, moment în care au sosit adversarii săi, galatenii, cu aceeaşi uşurinţă, au crezut învăţăturile lor, care erau îndreptate împotriva lui Paul, până la punctul în care au îmbrăţişat religia iudaică. Paul, îndurerat şi îngrijorat, scrie această epistolă pentru a clarifica autenticitatea predicării sale, centralitatea lui Cristos şi identitatea libertăţii creştine. Această scrisoare poate fi considerată documentul care clarifică identitatea credinţei creştine, iubirea lui Paul pentru Evanghelie şi angajamentul său pastoral pentru creşterea în credinţă a creştinilor.

Apostolul, pentru a-i ajuta pe creştinii galateni să se întoarcă la Isus nu se teme să le spună că sunt „fără minte”.Aceştia nu au înţeles că au greşit deoarece nu au reflectat la învăţăturile care le fuseseră spuse de iudei. După ce i-a mustrat, cu iubire maternă şi paternă, Paul îi numeşte pe galateni „copiii mei” şi este dispus să reînceapă evanghelizarea acestora cu dăruire maternă. Şi, cu un ton emoţionat, concluzionează: „copiii mei, pentru care îndur din nou chinurile naşterii până când Cristos se va forma în voi” (Gal 4,19). În acest mod, Paul precizează că credinţa creştină nu este adeziune la o doctrină şi respectarea exterioară a unor practici morale, ci o transformare continuă în Cristos, până la moarte. Apostolul, misionar al comunităţilor, este asemenea păstorului care are grijă de creştini şi manifestă faţă de aceştia o atitudine educativă paternă şi maternă.

În mod mai precis, în Scrisoarea către Galateni, după introducerea epistolară, care prezintă povestirea autobiografică a adeziunii lui Paul la Cristos (1,1-2,21), apostolul tratează raportul dintre practicarea legii şi credinţa creştină care îi face pe oameni „fii ai lui Dumnezeu” liberi şi responsabili. De asemenea, el aduce în discuţie şi tema eticii creştine (5,1-6) care înseamnă eliberare faţă de propriul egoism pentru a putea fi unii în serviciul altora, asemenea modului în care Isus a fost pentru noi toţi.

De ştiut că:

Aceasta este singura scrisoare din care lipseşte mulţumirea iniţială. Trecerea galatenilor de la adeziunea la Isus la practicile legii este atât de gravă, încât nu putea fi obiect de mulţumire, ci de o profundă durere (cf. 3,1).
În această scrisoare, Paul face o lectură a Vechiului Testament la lumina lui Isus care realizează promisiunile lui Dumnezeu, ducându-le la îndeplinire.
Fragmentul din Gal 2,16-20 este unul dintre acelea care dau mărturie, într-un mod profund, asupra experienţei pe care Paul o trăieşte cu privire la Cristos şi precizează faptul că credinţa creştină izvorăşte dintr-o relaţie profundă şi personală cu Isus mort şi înviat. Moartea creştină este consecinţa logică a acestei relaţii.

Filippa Castronovo, fsp
(text tradus din site-ul www.paoline.it)

Citeşte textul: Scrisoarea sfântului apostol Paul către Galateni