Prima scrisoare către Timotei

Scrisoarea întâi către Timotei, spre deosebire de cea de-a doua, este mai exortativă, deşi nu lipsesc referirile clare la experienţa lui Paul. Sunt importante de observat imnurile liturgice care dau mărturie despre credinţa primei comunităţi creştine.

Scrisoarea întâi către Timotei este cea mai lungă dintre toate cele trei scrisori numite pastorale. Spre deosebire de Scrisoarea a doua către Timotei, care prezintă trăsăturile unui testament pastoral şi insistă asupra relaţiei lui Timotei în calitate de discipol al lui Paul, Scrisoarea întâi este mai exortativă. Nu lipsesc, totuşi, referinţe explicite ale experienţei lui Paul care sunt un exemplu de convertire, valabil pentru Timotei şi pentru toţi creştinii.

Paul afirmă că acţiona din ignoranţă atunci când îi persecuta pe creştini. Se defineşte ca fiind un păcătos, iertat doar de milostivirea lui Dumnezeu care i-a dat harul credinţei. El confirmă că Dumnezeu este milostiv faţă de toţi oamenii (1Tim 1,13). Paul, emoţionat de modul în care Dumnezeu a acţionat în el, transformă experienţa trecutului său fără credinţă într-o laudă a milostivirii lui Dumnezeu faţă de el.

 

În această scrisoare, sunt prezente şi urme ale unor mici imnuri liturgice care se recitau în adunările creştine (cf. 3,16b şi 6,15-16). Aceste mici fragmente dau mărturie despre manifestările de credinţă a comunităţilor creştine, către sfârşitul secolului I după Cristos.

În întreaga scrisoare este centrală tema planului lui Dumnezeu care se împlineşte prin credinţă (1,4) şi a iubirii lui Dumnezeu pentru toţi oamenii, care cere un răspuns fidel şi hotărât. Pentru a fi fideli planului lui Dumnezeu este necesar ca omul să fie perseverent în credinţă şi să rămână statornic în doctrina cea dreaptă care este pusă la încercare de propuneri false. Perseverenţa îi este cerută, în primul rând, lui Timotei, a cărui exemplu de tărie îi va ajuta pe creştini să reziste la încercări. Timotei, în calitate de episcop al comunităţii, trebuie să fie înţelept şi să vegheze asupra propriei persoane şi a învăţăturii pe care o dă Bisericii care i-a fost încredinţată prin consacrarea episcopală. Faţă de falsele doctrine şi falşii învăţători care deviază creştinii de la calea cea dreaptă, trebuie să fie hotărât şi atent ca un străjer vigilent.

În această scrisoare, Paul dă instrucţiuni în privinţa comportamentului femeilor, a calităţilor şi virtuţilor creştine cerute pentru diaconi şi a rolului văduvelor în comunitatea creştină.

Printre îndrumări, sunt de o mare actualitate sfaturile ce privesc comportamentul faţă de persoanele în vârstă: „Nu-l mustra cu asprime pe cel bătrân, ci îndeamnă-l ca pe un tată, iar pe tineri ca pe nişte fraţi, pe bătrâne, ca pe mame, iar pe cele tinere, ca pe nişte surori, în curăţie desăvârşită” (5,1-2); apoi avertismentul de a se feri de lăcomia după bani pe care Paul o defineşte: „rădăcina tuturor relelor” (6,10). Scrisoarea se termină cu această invitaţie caldă: „O, Timotei, păzeşte depozitul care ţi s-a încredinţat, evitând vorbele deşarte lumeşti şi împotrivirile aşa-numitei «ştiinţe» pe care au profesat-o unii şi au rătăcit de la credinţă” (6,20-21).

De ştiut că:

  • Versetele 9-14 din capitolul 2, care par că prezintă o atitudine neîncrezătoare faţă de femei, fac ca Paul să fie definit misogin de unii oameni. Pentru a înţelege adevărata semnificaţie a acestora, trebuie să se aibă în vedere o serie de aspecte. Aceste versete trebuie interpretate la lumina învăţăturii autentice a lui Paul, aşa cum aceasta apare în epistolele scrise de el. În ele, Paul nu dispreţuieşte femeile; dimpotrivă, le implică în misiune şi le încredinţează sarcini importante în cadrul comunităţilor. În consecinţă, aceste versete trebuie înţelese în contextul exortativ şi defensiv al scrisorilor pastorale. Este vorba de o nouă situaţie socio-eclezială, expusă ereziilor, ce s-a creat după moartea apostolului. În această nouă situaţie, sunt rechemate la disciplină atât femeile care exagerează în comportamentele lor, cât şi toţi aceia care deviază de la doctrina cea dreaptă.

Filippa Castronovo, fsp
(text tradus din site-ul www.paoline.it)

Citeşte textul: Scrisoarea întâi către Timotei