Paul îşi pregăteşte vizita în comunitatea din Roma: se prezintă pe sine, Evanghelia pe care o predică, credinţa, justificarea/mântuirea prin har şi comportamentul creştinului care a primit mântuirea.

Comunitatea creştină din Roma şi-a avut originea, poate, de la creştinii proveniţi din iudaism. Apostolul Paul îşi pregăteşte sosirea în capitala Imperiului, şi apoi, ajutat de creştinii din Roma, doreşte să plece în Spania. Mai ales, se prezintă aşa cum este el cu adevărat. Şi la Roma ajunseseră calomnii şi îndoieli asupra persoanei sale. În această scrisoare prezintă, într-o formă organică, conţinutul Evangheliei pe care îl vesteşte peste tot, adică Vestea cea Bună că Dumnezeu Tatăl, prin moartea şi învierea lui Isus şi prin darul Duhului Sfânt, şi-a manifestat milostivirea asupra întregii umanităţi. Isus, mort şi înviat, a venit pentru a-i mântui pe oameni prin har, fără distincţie de rasă, cultură, religie, sex.

În această scrisoare, Paul explică corectitudinea comportamentului său şi fidelitatea slujirii apostolice pe care Dumnezeu i-a încredinţat-o, slujire ce este caracterizată, ca şi cea a lui Isus, de suferinţă; îşi apără identitatea apostolică de falşii apostoli; solicită o colectă pentru Biserica din Ierusalim.

Scrisoarea a doua către Corinteni este una dintre cele mai personale din epistolarul paulin. S-a spus despre aceasta, pe drept, că este magna charta misiunii pauline. În ea, apostolul înfruntă cu mod curajos gravele acuzaţii pe care adversarii i le aduceau pentru a-l defăima. Aceştia susţineau că apostolul face comerţ prin Cuvântul lui Dumnezeu (2Cor 2,14-17) şi îi exploatează pe corinteni (cf. 2Cor 11,7-15); că slujirea sa nu se impune şi nu arată semne externe puternice care să-i confirme importanţa (2Cor 10-13); că limbajul său nu este elegant. „Căci ei spun: «Scrisorile lui sunt grele şi tari, dar când el este prezent, trupul său este slab, iar cuvântul lui nu are nicio trecere»” (2Cor 10,10); „Totuşi eu consider că nu am cu nimic mai puţin decât aceşti apostoli teribili. Dacă sunt un nepriceput în cuvânt, nu sunt şi în cunoaştere. De altfel, v-am arătat-o în toate şi înaintea tuturor” (2Cor 11,5-6).

Paul a fondat comunitatea din Corint în cursul celei de-a doua călătorii misionare (50-52 d.C.). A venit aici după o experienţă dificilă trăită la Atena, unde locuitorii acestui oraş au luat în râs vestea că Isus mort a înviat. Paul a rămas la Corint circa un an şi jumătate, trecând şi aici prin dificultăţi mari.

Este perioada în care acest oraş îl are ca guvernator pe proconsului roman Galion, fratele filozofului Seneca (51 d.C.). Luca, autorul Faptelor Apostolilor, aminteşte că Paul, la Corint, în timpul nopţii, este încurajat de Domnul să nu-i fie teamă şi să-şi continue misiunea. Dintre scrisorile lui Paul, cele trimise comunităţii din Corint sunt printre cele mai vivace şi dezbătute. Canonul Scripturilor conţine două scrisori pe care Paul le-a trimis corintenilor. De fapt, apostolul a scris mai multe. Nu ştim însă nimic despre „scrisoarea lacrimilor” (cf. 2Cor 2,4), scrisă de Paul într-un interval de timp cuprins între aceste două scrisori din canon, sau despre scrisoarea ori scrisorile trimise de corinteni lui Paul, după cum reiese din 1Cor 5,9 şi 1Cor 7,1.

Scrisoarea clarifică identitatea credinţei creştine, centralitatea lui Cristos şi identitatea libertăţii creştine care reiese din raportul dintre practicarea legii şi credinţa creştină ce îi face pe oameni „fii ai lui Dumnezeu”, liberi şi responsabili. În introducere este povestită autobiografia convertirii lui Paul.

Paul adresează această scrisoare „bisericilor din Galaţia” (1,21), adică nu unei singure comunităţi, ci diverselor comunităţi situate în această regiune. Galaţia antică, care corespunde actualei Turcii, cuprindea, de fapt, diverse regiuni: Galaţia de Nord, Galaţia de Sud şi alte zone meridionale precum Pisidia, Pamfilia, Licaonia. De aceea, este dificil de precizat în care parte a Galaţiei se aflau comunităţile fondate de Paul şi căror comunităţi trimite această scrisoare. Faptul că Paul vorbeşte, în general, despre Galaţia, ne face să tragem concluzia că apostolul a traversat inima ţării şi nu doar partea meridională unde mersese deja în timpul primei călătorii.