Istoria mea

Unii cred că am venit pe lume în perioada evului mediu. Însă eu, încă din timpurile Vechiului Testament îmi împlineam misiunea, adică făceam ca persoanele să se întâlnească cu Dumnezeu.
Acum vorbesc despre rădăcinile mele iudaice:
Dacă citeşti Cartea lui Nehemia, capitolul 8, versetele 1-12, vei întâlni un foarte bun exemplu de Lectio Divina.
Liturgia ebraică, pe timpurile lui Nehemia, ne ajută să înţelegem că lectura, explicaţia şi rugăciunea constituiau, pentru iudaism, modul natural de a se relaţiona cu Dumnezeu.

Metoda clasică a iudaismului în ceea ce priveşte lectura, explicarea şi rugăciunea Cuvântului, a fost asumată de Isus în propunerea mesajului evanghelic.

În Evanghelia după sfântul Luca (24,27-35), Isus însuşi ne învaţă itinerarul care trebuie parcurs atunci când se face Lectio Divina.

• El explică Scripturile discipolilor de la Emaus (lectio - Lc 24,27)
• Inima discipolilor arde (meditatio - Lc 24,32)
• Discipolii îl roagă pe Isus să rămână cu ei (oratio - Lc 24,29)
• Discipolii îl recunosc pe Isus la frângerea pâinii (contemplatio – Lc 24,31).

La sfârşitul acestei Lectio Divina, discipolii se întorc la Ierusalim şi pot afirma:
„Domnul a înviat într-adevăr” (Lc 24,34).
Roadele pe care le aduce Lectio Divina sunt recunoaşterea, convertirea şi vestirea lui Cristos.

Toţi ştiu că numele meu este în limba latină: Lectio Divina. Dar poate nu toţi cunosc faptul că cea mai veche formulare a numelui meu a fost în limba greacă şi se datorează marelui maestru în interpretarea Scripturii: Origene.
Grigore, unul dintre cei mai mari discipoli ai săi, spunea cu o imensă stimă: „Origene a primit de la Dumnezeu darul cel mai mare, şi din cer partea cea mai bună: de a interpreta omului Cuvântul lui Dumnezeu!”
Mai târziu, Origene îi va scrie lui Grigore, iubitul său discipol: „Dedică-te lecturii (lectio) Sfintelor Scripturi; străduieşte-te să faci acest lucru cu perseverenţă... Angajează-te în a face Lectio Divina cu intenţia de a crede şi de a-i plăcea lui Dumnezeu”.
Când Origene vorbeşte despre Lectio Divina, foloseşte două cuvinte greceşti (theìa anàgnōsis = lectura divină) care, apoi, vor fi traduse în limba latină: Lectio Divina.

Epoca părinţilor Bisericii a fost pentru mine una din perioadele cele mai frumoase, deoarece aceştia respirau Scriptura.
Dar a existat un moment în mod particular rodnic pentru mine: atunci când un călugăr certozin din secolul al XII-lea, pe nume Guigo al II-lea, în timp ce făcea o muncă manuală, a fost iluminat de o lumină particulară. Atunci el a înţeles faptul că Lectio Divina este asemenea unei scări care ne duce direct la Dumnezeu.
Guigo a fost cel care a precizat cele patru scări ce trebuie urcate atunci când se face Lectio Divina:

• Lectio
• Meditatio
• Oratio
• Contemplatio

În prezent, în epoca modernă, mulţi vorbesc despre Lectio Divina, dar sunt puţini cei care o trăiesc zilnic. În timpurile străvechi, se întâmpla exact invers. Mulţi o trăiau şi puţini vorbeau despre ea.