Evanghelia după sfântul Matei 21,1-11

Când s-au apropiat de Ierusalím şi au ajuns la Betfaghe, pe Muntele Măslinilor, Isus a trimis doi discipoli, spunându-le: „Mergeţi în satul dinaintea voastră şi veţi găsi îndată o măgăriţă legată şi cu ea un mânz! Dezlegaţi-i şi aduceţi-i la mine! Iar dacă vă va întreba cineva, să spuneţi: «Domnul are nevoie de ei, dar îi va trimite înapoi curând»”. Acest lucru s-a făcut ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin profetul care zice:
„Spuneţi fiicei Sionului: «Iată regele tău vine la tine blând, aşezat pe o măgăriţă şi pe un mânz, puiul unui animal de povară»”.
Discipolii s-au dus şi au făcut după cum le-a poruncit Isus. Au adus măgăriţa şi mânzul, au pus hainele pe ei, iar el s-a aşezat deasupra. Atunci, mulţimea numeroasă şi-a întins hainele pe drum; alţii tăiau ramuri din copaci şi le aşterneau pe drum. Mulţimile care mergeau înaintea lui şi cele care îl urmau strigau:
„Osana! Fiul lui Davíd! Binecuvântat cel ce vine în numele Domnului! Osana în înaltul cerurilor!”.
Când a intrat el în Ierusalim, toată cetatea s-a tulburat şi spunea: „Cine este acesta?”. Iar mulţimile spuneau: „Acesta este profetul Isus din Nazaretul Galileii”.

Intrări de umanitate

În timp ce strigătele de „Osana” răsună asemenea celor pe care le rezervăm izbânzilor umane glorioase, intră în joc umanitatea noastră: ziua de lucru, oboseala din familie, durerea nespusă.
Totul este asumat și transfigurat de prezența Celui care „nu va frânge trestia frântă” (Is 42,3).
Da, tocmai umanitatea noastră intră cu El în Ierusalim, pentru a începe un timp nou, un drum care nu este o evadare din realitate, ci o cufundare în ea, luminată de o altfel de lumină.

Acest timp,
care depășește socotelile agendelor,
va fi marcat de ritmul solemn al liturgiei,
de puterea tăcută a Cuvântului,
de miresmele tămâiei și ale pâinii,
de gesturile mici, și totuși pline de veșnicie.

Evanghelia după sfântul Ioan 11,1-45

În acest timp, era bolnav un oarecare Lazăr din Betania, din satul Mariei şi al Martei, sora ei. Maria era aceea care îl unsese pe Domnul cu mireasmă şi îi uscase picioarele cu părul ei. Fratele ei, Lazăr, era bolnav. Aşadar, surorile au trimis să i se spună: "Doamne, iată, cel care-ţi e prieten este bolnav!" Auzind, Isus a zis: "Această boală nu este spre moarte, ci spre gloria lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie glorificat prin ea". Deşi Isus îi iubea pe Marta, pe sora ei şi pe Lazăr, când a auzit că este bolnav, a mai rămas două zile în locul în care era. Abia după aceea le-a spus discipolilor: "Să mergem din nou în Iudeea!" Discipolii i-au spus: "Rabbi, acum căutau iudeii să te bată cu pietre şi tu mergi iarăşi acolo?" Isus a răspuns: "Oare nu sunt douăsprezece ore într-o zi? Dacă cineva umblă în timpul zilei, nu se poticneşte, pentru că vede lumina acestei lumi. Însă dacă cineva umblă în timpul nopţii, se poticneşte, pentru că lumina nu este în el". După ce a spus acestea, a adăugat: "Lazăr, prietenul nostru a adormit, dar mă duc să-l trezesc". Atunci discipolii i-au zis: "Doamne, dacă doarme, va fi salvat!" De fapt, Isus vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbeşte despre somnul obişnuit. Aşadar, Isus le-a spus deschis: "Lazăr a murit şi mă bucur pentru voi că nu eram acolo, pentru ca voi să credeţi. Dar să mergem la el!" Atunci Toma, cel numit Geamănul, a spus celorlalţi discipoli: "Să mergem şi noi ca să murim cu el!" Când a venit Isus, a aflat că era deja de patru zile în mormânt. Betania era aproape de Ierusalim, cam la cincisprezece stadii. Şi mulţi iudei veniseră la Marta şi Maria să le consoleze pentru fratele lor. Când a auzit că a venit Isus, Marta i-a ieşit în întâmpinare. Maria însă stătea în casă. Aşadar, Marta i-a spus lui Isus: "Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit! Însă şi acum ştiu că tot ce vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu îţi va da". Isus i-a spus: "Fratele tău va învia". Marta i-a zis: "Ştiu că va învia la înviere, în ziua de pe urmă". Isus i-a spus: "Eu sunt învierea şi viaţa. Cel care crede în mine, chiar dacă moare, va trăi; şi oricine trăieşte şi crede în mine nu va muri în veci. Crezi tu aceasta?" Ea, răspunzând, a zis: "Da, Doamne; eu am crezut că tu eşti Cristos, Fiul lui Dumnezeu, cel care vine în lume". După ce a spus ea aceasta, s-a dus şi a chemat-o pe sora ei, Maria, spunându-i în taină: "Învăţătorul este aici şi te cheamă". Când a auzit, Maria s-a ridicat repede şi a venit la el. Încă nu ajunsese Isus în sat, ci se afla tot în locul unde îl întâmpinase Marta. Atunci iudeii, care erau cu ea în casă şi o consolau, văzând-o pe Maria că s-a ridicat în grabă şi a ieşit, au venit după ea crezând că merge la mormânt ca să plângă acolo. Când a ajuns Maria unde era Isus, văzându-l, a căzut la picioarele lui, spunându-i: "Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit". Iar Isus, când a văzut-o că plânge şi că plâng şi iudeii care au venit cu ea, s-a înfiorat în spirit şi s-a tulburat. Şi a zis: "Unde l-aţi pus?" I-au răspuns: "Doamne, vino şi vezi!" Şi Isus a lăcrimat. Atunci iudeii au început să spună: "Iată cât de mult îl iubea!" Dar unii dintre ei au zis: "Nu a putut el, care a deschis ochii orbului, să facă în aşa fel ca acesta să nu moară?" Isus s-a înfiorat din nou şi a mers la mormânt. Era o grotă, iar la intrare era pusă o piatră. Isus a zis: "Ridicaţi piatra!" Marta, sora celui mort, i-a zis: "Doamne, miroase de acum, căci e de patru zile". Isus i-a spus: "Nu ţi-am zis că dacă vei crede vei vedea gloria lui Dumnezeu?" Au ridicat deci piatra. Atunci şi-a ridicat ochii şi a spus: "Tată, îţi mulţumesc că m-ai ascultat. Eu ştiam că mă asculţi întotdeauna. Însă am spus-o pentru mulţimea ce mă înconjoară, ca să creadă că tu m-ai trimis". Spunând acestea, a strigat cu glas puternic: "Lazăr, vino afară!" A ieşit mortul legat la picioare şi la mâini cu fâşii de pânză, iar faţa lui era înfăşurată cu un ştergar. Isus le-a zis: "Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă!" Mulţi dintre iudeii care veniseră la Maria şi văzuseră ceea ce făcuse el au crezut în el.

Viața e posibilă pornind de la propriul mormânt 

În inima acestui fragment răsună revelația neauzită și definitivă: „Eu sunt învierea și viața; cine crede în mine, chiar dacă moare, va trăi”. Cuvinte care nu sunt doar consolare, ci fundament escatologic al existenței noastre: într-un timp marcat de dezamăgire, este o vestire capabilă să spargă mantia cenușie a obișnuinței, ceața apatiei spirituale, paralizia fricii.

„Eu sunt viața”: nu o idee, nu un principiu abstract,
ci o Persoană vie, carne și sânge, iubire care se dăruiește.
O Persoană care deschide mormântul
în care ne-am închis visele, proiectele bune, carismele noastre,
lăsate să putrezească din frică sau neîncredere.
O viață care este întotdeauna noutate radicală, energie creatoare.

Surorile benedictine din mănăstirea Sant’Anna din Bastia - Umbra,
Schizzi di Vangelo, Paoline

Evanghelia după sfântul Ioan 9,1-41

În acel timp, Isus a văzut un om orb din naştere. Discipolii lui l-au întrebat, zicând: "Rabbi, cine a păcătuit că s-a născut orb, el sau părinţii lui?" Isus a răspuns: "N-a păcătuit nici el, nici părinţii lui, ci este astfel ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Noi trebuie să săvârşim lucrările celui care m-a trimis, atât timp cât este zi; vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze. Cât timp sunt în lume, eu sunt lumina lumii". După ce a spus acestea, a scuipat pe pământ, a făcut tină cu salivă, i-a pus tina pe ochi şi i-a zis: "Du-te şi spală-te la piscina Siloe!" - care înseamnă "Trimisul". Aşadar, el a plecat, s-a spălat şi s-a întors văzând. Atunci, vecinii şi cei care îl văzuseră mai înainte că era cerşetor au zis: "Nu este el cel care şedea şi cerşea?" Unii spuneau: "El este", alţii ziceau: "Nu, dar seamănă cu el". El a zis: "Eu sunt". Aşadar, i-au spus: "Cum ţi s-au deschis ochii?" El a răspuns: "Omul care se numeşte Isus a făcut tină, mi-a uns ochii şi mi-a zis: «Du-te la Siloe şi spală-te!» Deci m-am dus şi, după ce m-am spălat, mi-am redobândit vederea". Ei i-au zis: "Unde este acela?" El a spus: "Nu ştiu". L-au dus la farisei pe cel care fusese orb. De fapt, era sâmbătă ziua în care a făcut Isus tina şi i-a deschis ochii. Fariseii l-au întrebat din nou cum a început să vadă. El le-a zis: "Mi-a pus tină pe ochi, m-am spălat şi văd". Câţiva dintre farisei ziceau: "Omul acesta nu este de la Dumnezeu, pentru că nu ţine sâmbăta". Alţii însă ziceau: "Cum poate un om păcătos să facă astfel de semne?" Şi era dezbinare între ei. Deci i-au zis iarăşi orbului: "Tu ce spui despre el, de vreme ce ţi-a deschis ochii?" El a răspuns: "Este un profet". Iudeii nu credeau despre el că fusese orb şi a început să vadă până când nu i-au chemat pe părinţii celui care şi-a redobândit vederea şi i-au întrebat: "Acesta este fiul vostru pe care spuneţi că l-aţi născut orb? Aşadar, cum de vede acum?" Părinţii lui au răspuns şi au zis: "Ştim că acesta este fiul nostru şi că l-am născut orb. Dar cum de vede acum nu ştim. Şi nici cine i-a deschis ochii nu ştim. Întrebaţi-l pe el; e destul de mare! Va vorbi el însuşi despre sine". Părinţii lui au spus acestea pentru că se temeau de iudei. De fapt, iudeii se înţeleseseră deja ca, dacă cineva ar fi mărturisit că el este Cristos, să fie exclus din sinagogă. De aceea au spus părinţii lui: "E destul de mare; întrebaţi-l pe el!" Atunci l-au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: "Dă mărire lui Dumnezeu! Noi ştim că omul acesta este un păcătos". El a răspuns: "Eu nu ştiu dacă este un păcătos. Eu una ştiu: că eram orb şi acum văd". Ei i-au zis: "Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii?" Le-a răspuns: "V-am spus deja şi nu m-aţi ascultat. De ce vreţi să auziţi din nou? Nu cumva vreţi şi voi să deveniţi discipolii aceluia?" Atunci au început să-l insulte, zicând: "Tu eşti discipolul lui. Noi suntem discipolii lui Moise! Noi ştim că lui Moise i-a vorbit Dumnezeu. Dar acesta nu ştim de unde este". Omul a răspuns şi le-a zis: "Tocmai asta-i de mirare, că voi nu ştiţi de unde este, iar el mi-a deschis ochii. Noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi ci, dacă cineva îl cinsteşte pe Dumnezeu şi face voinţa lui, pe acela îl ascultă. De când e lumea, nu s-a auzit ca cineva să fi deschis ochii unui orb din naştere. Dacă acesta n-ar fi de la Dumnezeu, n-ar fi putut face nimic". I-au răspuns şi au zis: "Tu eşti născut cu totul în păcat şi ne înveţi pe noi?" Şi l-au dat afară. Isus a auzit că l-au dat afară şi, întâlnindu-l, i-a zis: "Crezi tu în Fiul Omului?" El a răspuns: "Cine este, Doamne, ca să cred în el?" Isus i-a spus: "L-ai şi văzut. Este cel care vorbeşte cu tine, el este". El i-a zis: "Cred, Doamne"; şi l-a adorat. Isus i-a zis: "Am venit în lumea aceasta ca să fac judecată pentru ca cei ce nu văd să vadă, iar cei care văd să devină orbi". Unii dintre fariseii care erau cu el au auzit acestea şi i-au zis: "Nu cumva suntem şi noi orbi?" Isus le-a zis: "Dacă aţi fi orbi, nu aţi avea păcat. Dar pentru că spuneţi: «Vedem», păcatul vostru rămâne".

Ochi noi pentru a privi lumea: și aceasta este convertire 

E nevoie de ochi care să nu se limiteze la a vedea, ci care să știe să cerceteze în profunzime, să discearnă cu înțelepciune, să contemple cu iubire ceea ce se întâmplă. A privi cu adevărat înseamnă a permite realității să ne interpeleze în misterul ei, lăsându-ne transformați de adevărul pe care ea, uneori cu glas stins, ni-l dezvăluie. De cele mai multe ori, însă, judecata noastră se naște dintr-o viziune parțială, din ochi încețoșați, dintr-un punct de vedere prea îngust, ales pentru a ne apăra propriile certitudini.

Orbirea din naștere era considerată un semn al păcatului:
o pedeapsă divină vizibilă, care denunța o vină a părinților.
Dar Isus, care a venit să reveleze chipul autentic al Tatălui,
demontează această logică.

Surorile benedictine din mănăstirea Sant’Anna din Bastia - Umbra,
Schizzi di Vangelo, Paoline

Evanghelia după sfântul Ioan 4,5-42

În acel timp, Isus a venit într-o cetate din Samaria numită Sihar, aproape de ţinutul pe care Iacob l-a dat fiului său Iosif. Acolo era fântâna lui Iacob. Atunci, obosit fiind de călătorie, Isus s-a aşezat la fântână. Era pe la ceasul al şaselea. A venit o femeie din Samaria ca să scoată apă. Isus i-a spus: "Dă-mi să beau!" Discipolii lui plecaseră în cetate ca să cumpere de mâncare. Aşadar, femeia samariteană i-a zis: "Cum, tu, care eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt o femeie samariteană?" De fapt, iudeii nu aveau legături cu samaritenii. Isus a răspuns şi i-a zis: "Dacă ai fi cunoscut darul lui Dumnezeu şi cine este acela care îţi spune «Dă-mi să beau!», tu ai fi cerut de la el şi el ţi-ar fi dat apă vie". Femeia i-a spus: "Doamne, nici nu ai cu ce scoate apă, iar fântâna este adâncă; de unde deci ai apa vie? Nu cumva eşti tu mai mare decât părintele nostru Iacob, care ne-a dat fântâna şi au băut din ea el, fiii lui şi turmele lui?" Isus a răspuns şi i-a zis: "Oricui bea din apa aceasta îi va fi sete din nou, dar cine va bea din apa pe care i-o voi da eu nu va înseta niciodată şi apa pe care i-o voi da eu va deveni în el izvor de apă care ţâşneşte spre viaţa veşnică". I-a zis femeia: "Doamne, dă-mi această apă ca să nu-mi mai fie sete şi să nu mai vin aici să scot!"El i-a zis: "Du-te şi cheamă-l pe bărbatul tău şi vino aici!" Femeia a răspuns şi i-a zis: "Nu am bărbat". Isus i-a spus: "Bine ai zis «Nu am bărbat», pentru că ai avut cinci bărbaţi, şi cel pe care îl ai acum nu este bărbatul tău. În privinţa asta ai spus adevărul". Femeia i-a zis: "Doamne, văd că tu eşti profet. Părinţii noştri l-au adorat pe Dumnezeu pe muntele acesta, iar voi spuneţi că la Ierusalim este locul unde trebuie să-l adore". Isus i-a spus: "Femeie, crede-mă că a venit ceasul când nu îl veţi adora pe Tatăl nici pe muntele acesta, nici la Ierusalim! Voi adoraţi ceea ce nu cunoaşteţi. Noi adorăm ceea ce cunoaştem, pentru că mântuirea vine de la iudei. Însă vine ceasul - şi acum este - când adevăraţii adoratori îl vor adora pe Tatăl în duh şi adevăr, căci şi Tatăl astfel de adoratori îşi caută. Dumnezeu este duh şi cei care îl adoră, în duh şi adevăr trebuie să-l adore". Femeia i-a zis: "Ştiu că vine Mesia, care este numit Cristos. Când va veni, el ne va învăţa toate". Isus i-a zis: "Eu sunt, cel care îţi vorbesc!" Tocmai atunci au ajuns discipolii lui. Şi se mirau că vorbeşte cu o femeie, dar nimeni nu i-a zis: "Ce cauţi?" sau: "De ce vorbeşti cu ea?" Atunci, femeia şi-a lăsat urciorul, a plecat în cetate şi le-a spus oamenilor: "Veniţi şi vedeţi omul care mi-a spus tot ce am făcut! Oare nu este acesta Cristos?" Ei au ieşit din cetate şi au venit la el. Între timp, discipolii îl rugau: "Rabbi, mănâncă!" Dar el le-a zis: "Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o cunoaşteţi". Aşadar, discipolii ziceau unii către alţii: "Oare i-a adus cineva de mâncare?" Isus le-a zis: "Hrana mea este să fac voinţa celui care m-a trimis şi să împlinesc lucrarea lui. Nu spuneţi voi: «Mai sunt încă patru luni şi vine secerişul»? Iată, eu vă spun, ridicaţi-vă ochii şi priviţi lanurile că sunt albe pentru seceriş! Deja secerătorul îşi primeşte plata şi adună roadele spre viaţa veşnică, pentru ca semănătorul să se bucure la fel cu secerătorul. Căci în aceasta se adevereşte cuvântul: «Unul este semănătorul, altul secerătorul». Eu v-am trimis să seceraţi ceva pentru care nu aţi trudit. Alţii au trudit, iar voi aţi intrat peste truda lor". Mulţi dintre samaritenii cetăţii aceleia au crezut în el pentru cuvântul femeii care a mărturisit: "Mi-a spus tot ce am făcut". Aşadar, când au venit la el, samaritenii i-au cerut să rămână la ei, iar el a rămas acolo două zile. Şi cu mult mai mulţi au crezut pentru cuvântul lui. Îi spuneau femeii: "Nu mai credem pentru cuvântul tău, căci noi înşine am auzit şi ştim că acesta este cu adevărat Mântuitorul lumii".

Drumul pascal ne educă să străbatem ținuturi necunoscute 

Isus șade lângă fântâna lui Iacob, în Samaria, și întâlnește o femeie. Singură, fără nume, ea nu ar fi trebuit niciodată să se intersecteze cu drumul lui Mesia, cel puțin conform regulilor epocii. În schimb, Isus „trebuia să treacă prin Samaria” nu din necesitate geografică, ci din urgență interioară, dintr-o datorie de iubire. Nu este o coincidență, ci o întâlnire divină. În acea regiune considerată impură, locuită de oameni „contaminați”, Isus merge cu hotărâre. Pentru că acolo există sete, există un suflet în căutare, poate confuz, dar autentic. Acel „a trebui să treacă” este impus de logica Evangheliei.

Isus merge acolo unde ceilalți nu vor să meargă.
Merge acolo unde religia oficială nu se aventurează.
Pentru că iubirea lui Dumnezeu nu are hotare.

Surorile benedictine din mănăstirea Sant’Anna din Bastia - Umbra,
Schizzi di Vangelo, Paoline