„…dar tu ce zici?” O întrebare, nu doar pentru Isus, şi nu doar pentru a înţelege care este privirea lui Dumnezeu asupra omului, dar poate, mai ales, o întrebare care îmi este adresată şi mie, pentru a avea o privire asupra credinţei mele. Dacă citim cu atenţie Evanghelia, descoperim că nu doar femeia primeşte iertare şi vindecare, dar şi cărturarii şi fariseii.
Deşi plin de Duhul Sfânt, cum ne spune evanghelia, Isus, după 40 de zile de post, este cuprins de foame. Şi iată, această stare precară, experienţa limită a tuturor creaturilor, este momentul ales de diavol pentru a-l întâlni pe Isus. Slăbit în trup, dar întărit în Duh, Isus nu poate fi surprins de diavol.
O femeie, un copil, un semn în istorie…
Tu ai mărit bucuria poporului tău şi ai sporit veselia lui...
Un prunc ni s-a dat nouă (Is 9,2.5)
Istoria noastră este una a abandonului şi a distrugerii? Există cu adevărat speranţă pentru speranţele noastre, un orizont istoric, concret pentru visele noastre de dreptate şi de pace? Sau trăim între iluzii şi resemnare, între tenebre şi miraje?
De unde mie fericirea aceasta,
ca să vină la mine Maica Domnului meu?
Luca 3,39-45
Cuvintele Evangheliei de astăzi, într-un mod cu totul excepțional, ne aduc Cuvântul!
Așa cum la Elisabeta, Cuvântul ajunge prin Maria, ca aceea care l-a purtat chiar în trupul său, la fel ne este dăruit și nouă: tot prin Maria.
Dar ce ne spune nouă astăzi acest salut al Mariei ? Poate că înainte de a reflecta la bogăția miezului teologic al acestui text, ar fi mult mai înțelept să ne oprim asupra modului în care Dumnezeu se face văzut oamenilor.
Descarcă (175 Kb)