Unicul scop al omului

Deci, nu vă îngrijoraţi spunând: „Ce vom mânca? Ce vom bea?” sau „Cu ce ne vom îmbrăca?” Căci păgânii caută toate acestea; dar Tatăl vostru ceresc ştie că aveţi nevoie de toate acestea. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui şi toate acestea vi se vor adăuga. (Mt 6,31-33).

1. A-l cunoaşte, a-l iubi şi a-l sluji pe Dumnezeu este unicul scop al vieţii mele, cel pentru care am fost creat. Toate celelalte sunt subordonate scopului acesta. Pe pământ trebuie să studiem, să muncim, să căutăm binele familiei, să mâncăm, să ne odihnim, să ne recreem, să ne păstrăm sănătatea, dar totul este orientat către mântuire. Dacă obţin Paradisul, chiar dacă aş fi pierdut viaţa naturală, am salvat totul. Dacă nu obţin Paradisul, chiar dacă m-am bucurat de viaţă, am adunat bogăţii, am ajuns la cele mai înalte onoruri, totul ar fi pierdut.

Viaţa

Doamne, tu mă observi de aproape şi mă cunoşti;
ştii când mă aşez şi când mă scol;
pătrunzi de departe gândurile mele;
fie că umblu, fie că stau culcat, nimic nu-ţi scapă;
toate cărările mele îţi sunt cunoscute.
Înainte de a-mi ajunge cuvântul pe limbă,
tu, Doamne, îl cunoşti deja.
Pentru că tu ai format rărunchii mei,
m-ai ţesut în sânul mamei mele.
(Mt 6,31-33).

1. Viaţa noastră poate să se desfăşoare în bunăstare sau în sărăcie; poate fi angajată într-o poziţie de conducere sau de subordonare; în starea de familist, celibat sau de persoană consacrată; poate să fie la început, la mijloc sau aproape de apusul său; poate fi foarte scurtă sau poate dura un anumit număr de ani; poate fi angajată într-un serviciu, în artă, în munci manuale sau în educarea copiilor.

Timpul

Dar adu-ţi aminte de Creatorul tău în zilele tinereţii tale, până nu vin zilele cele rele şi până nu se apropie anii când vei zice: „Nu găsesc nicio plăcere în ei”; până nu se întunecă soarele şi lumina, luna şi stelele, şi până nu se întorc norii îndată după ploaie (Qoh 6,31-33).

1.Timpul este comoara cea mai mare pe care Domnul a dat-o omului. Nu există nicio sumă de bani care să plătească timpul. Sfântul Bernard spune că timpul valorează cât Dumnezeu; deoarece, în timp, noi putem dobândi sau pierde harul, Paradisul, pe însuşi Dumnezeu. Doar în viaţa pământească există această comoară. În timp, se primesc toate harurile; iar sfinţii, prin folosirea bună a timpului, s-au îmbogăţit de merite. Pe patul de moarte, se mai doreşte puţin de timp pentru a pune la punct starea sufletului, dar acesta nu va fi dat: „Noi trebuie să săvârşim lucrările atât timp cât este zi; vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze” (cf. In 9,4).