Dumnezeu Duhul Sfânt

Dacă mă iubiţi, veţi ţine poruncile mele şi eu îl voi ruga pe Tatăl, iar el vă va da un alt Mângâietor ca să fie cu voi pentru totdeauna, Duhul adevărului, pe care lumea nu-l poate primi pentru că nu-l vede şi nici nu-l cunoaşte. Dar voi îl cunoaşteţi pentru că rămâne la voi şi va fi în voi (In 14,15-17).

1. Isus Cristos a fost conceput şi sfinţit prin acţiunea Duhului Sfânt. Înainte de a se înălţa la cer, el a promis discipolilor că-l va trimite pe Duhul Sfânt şi şi-a împlinit promisiunea în ziua Rusaliilor.
Duhul Sfânt este sufletul Bisericii; o face infailibilă, sfântă. Duhul Sfânt coboară asupra noastră la Botez; îşi măreşte puterea la Mir; se uneşte tot mai mult cu persoana dreaptă care face fapte bune.

Sunt creat

Când privesc cerurile, lucrările mâinilor tale,
luna şi stelele pe care le-ai făcut, mă întreb:
„Ce este omul, că te gândeşti la el,
sau fiul omului, că-l iei în seamă?”
L-ai făcut cu puţin mai mic decât pe îngeri,
l-ai încununat cu cinste şi măreţie.
I-ai dat în stăpânire lucrările mâinilor tale,
toate le-ai pus la picioarele lui. (Psalmul 8,4-7)

1. Dumnezeu, dintre toate fiinţele care ar fi putut să-l slujească mai bine decât mine, mi-a dat chiar mie viaţa.
Din întreaga veşnicie, el se gândeşte la mine; înainte de a veni pe lume, mi-a pregătit părinţi buni, un paroh, o vocaţie; a dorit să mă nasc cu inteligenţă, cu dispoziţiile inimii şi ale voinţei potrivite cu starea mea de viaţă; m-a predestinat la un grad înalt de har, de sfinţenie şi de glorie. Viaţa mea a fost lucrarea comună a celor trei Persoane divine. „Dumnezeu este iubire” (1In 4,8).

De ce sunt creat? (II)

Cum doreşte cerbul izvoarele de apă,
aşa te doreşte sufletul meu pe tine, Dumnezeule.
Sufletul meu e însetat de Dumnezeu,
de Dumnezeul cel viu;
când voi veni şi voi vedea faţa lui Dumnezeu?
(Psalmul 42,2-3).

1. Cunoaşterea, iubirea şi slujirea lui Dumnezeu mă conduc către Paradis: „Doamne, ne-ai creat pentru tine, iar inima noastră este neliniştită până nu se va odihni în tine” (sf. Augustin).
Scopul meu nu poate fi nici plăcerea, nici stima, nici bogăţia, nici virtutea, nici puterea, nici ştiinţa. Toate acestea nu sunt infinite, în timp ce inima mea are aspiraţii infinite; toate acestea nu sunt veşnice, în timp ce sufletul meu este nemuritor. Doar Dumnezeu este infinit, doar Dumnezeu este veşnic!

De ce sunt creat? (I)

Chemând la sine mulţimea şi pe discipolii săi, le-a spus: „Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze. Căci cine vrea să-şi salveze viaţa o va pierde; cine, însă, îşi pierde viaţa pentru mine şi pentru evanghelie o va salva. Aşadar, ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă îşi pierde sufletul?” (Mc 8,34-36)

1. Dumnezeu m-a creat pentru ca, în viaţa prezentă, să-l cunosc, să-l iubesc şi să-l slujesc.
Cunoaşterea lui Dumnezeu
Animalele care nu sunt înzestrate cu inteligenţă, fac, după legi prestabilite, ceea ce Dumnezeu doreşte de la ele.
Îngerii, spirite pure, îl cunosc şi-l slujesc cu inteligenţă pe Dumnezeu.

Unicul scop al omului

Deci, nu vă îngrijoraţi spunând: „Ce vom mânca? Ce vom bea?” sau „Cu ce ne vom îmbrăca?” Căci păgânii caută toate acestea; dar Tatăl vostru ceresc ştie că aveţi nevoie de toate acestea. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui şi toate acestea vi se vor adăuga. (Mt 6,31-33).

1. A-l cunoaşte, a-l iubi şi a-l sluji pe Dumnezeu este unicul scop al vieţii mele, cel pentru care am fost creat. Toate celelalte sunt subordonate scopului acesta. Pe pământ trebuie să studiem, să muncim, să căutăm binele familiei, să mâncăm, să ne odihnim, să ne recreem, să ne păstrăm sănătatea, dar totul este orientat către mântuire. Dacă obţin Paradisul, chiar dacă aş fi pierdut viaţa naturală, am salvat totul. Dacă nu obţin Paradisul, chiar dacă m-am bucurat de viaţă, am adunat bogăţii, am ajuns la cele mai înalte onoruri, totul ar fi pierdut.

Mai multe articole...