Împărtășania spirituală
Există numeroase căi pentru a deveni sfinți. Una dintre acestea este de a valoriza comoara pe care fiecare o are în propria ființa: prezența lui Dumnezeu în noi!
Împărtășania sacramentală se face o dată pe zi. Dar apoi nu trebuie să înceteze unirea spirituală cu Dumnezeu. Este prea puțin să limităm împărtășania la momentele de unire cu Isus euharistic. Sfinții Părinți din deşertul Tebaida se împărtășeau de puține ori cu Isus euharistic, dar viața lor a fost o continuă comuniune cu Isus și au devenit sfinți. Unirea cu Dumnezeu trebuie să fie permanentă, universală, plină de fervoare: atunci persoana trăiește într-o reculegere continuă, disprețuiește discursurile și lucrurile inutile; aproape se teme că nu-l poartă pe Isus în mod nedemn.
Împărtășania spirituală este adevărată, reală. Domnul ne dorește strâns uniți cu el. Pentru ca prezența sa să nu fie sterilă în noi, trebuie să ne gândim că Isus dorește ca gândurile noastre să fie conforme cu gândurile sale, la fel sentimentele și întreaga noastră viață. Cu cât îndepărtăm gândurile inutile, cu atât este plină de fervoare împărtășania noastră spirituală; cu cât îndepărtăm sentimentele de orgoliu, de mândrie, cu atât suntem mai uniți cu Dumnezeu; cu cât cuvintele și acțiunile sunt conforme cu cele ale lui Isus, cu atât comuniunea noastră cu Dumnezeu este mai profundă.
Această comuniune trebuie să fie continuă, trebuie să cuprindă întreaga noastră ființă. Dumnezeu continuă să fie în noi în timpul zilei și al nopții, și dorește să rămânem cu el asemenea Mariei: gândurile ei erau cele ale lui Dumnezeu; sentimentele sale erau cele ale lui Dumnezeu; întreaga sa viață era conformă voinței lui Dumnezeu, și nici odihna din timpul nopții nu încetinea această intimă comuniune.
Împărtășania spirituală este dorința fierbinte de a-l primi pe Isus și de a ne uni cu el într-o iubire mai arzătoare și activă atunci când nu putem primi împărtășania sacramentală. Pentru a face împărtășania spirituală este necesar să avem o credință vie în prezența reală; să ne amintim de harurile pe care Isus ni le-a dobândit prin patima sa și ni le dăruiește în sfânta Împărtășanie; să avem o intensă iubire și dorință de a-l primi pe Isus în sfânta Euharistie dacă ar fi posibil, pentru a-l imita și a conforma viața noastră după viața sa.
Pentru a face împărtășania spirituală, la început îl salutăm pe Isus, îi mulțumim că ne putem întâlni cu el. Există multe expresii potrivite pentru a ne exprima credința și dorința de a ne uni cu Isus; dintre acestea amintim: „Isuse, cred cu tărie că ești prezent aici, dar deoarece nu pot să te primesc în sfânta Euharistie, vino spiritual în inima mea”. Spune-i aceste cuvinte și cere harurile de care ai nevoie în acel moment. Sau poți să-i spui: „Isus este cu mine, iar eu sunt cu Isus”; sau „Isuse, care trăiești în Maria, vino și trăiește în mine, în plinătatea iubirii tale, a luminii tale, a virtuților tale”.
Apoi îi cerem iertare pentru neglijențele sau momentele în care am fost distrați în această împărtășanie spirituală. Îi cerem harul ca data viitoare să ne putem întâlni mai bine cu el, cu sufletul mai curat, cu mintea mai senină, cu inima mai deschisă. Încheiem această întâlnire cu încrederea că suntem însoțiți de el în tot ce trăim.
Împărtășania sacramentală se face o dată pe zi. Dar apoi nu trebuie să înceteze unirea spirituală cu Dumnezeu. Este prea puțin să limităm împărtășania la momentele de unire cu Isus euharistic. Sfinții Părinți din deşertul Tebaida se împărtășeau de puține ori cu Isus euharistic, dar viața lor a fost o continuă comuniune cu Isus și au devenit sfinți. Unirea cu Dumnezeu trebuie să fie permanentă, universală, plină de fervoare: atunci persoana trăiește într-o reculegere continuă, disprețuiește discursurile și lucrurile inutile; aproape se teme că nu-l poartă pe Isus în mod nedemn.
Împărtășania spirituală este adevărată, reală. Domnul ne dorește strâns uniți cu el. Pentru ca prezența sa să nu fie sterilă în noi, trebuie să ne gândim că Isus dorește ca gândurile noastre să fie conforme cu gândurile sale, la fel sentimentele și întreaga noastră viață. Cu cât îndepărtăm gândurile inutile, cu atât este plină de fervoare împărtășania noastră spirituală; cu cât îndepărtăm sentimentele de orgoliu, de mândrie, cu atât suntem mai uniți cu Dumnezeu; cu cât cuvintele și acțiunile sunt conforme cu cele ale lui Isus, cu atât comuniunea noastră cu Dumnezeu este mai profundă.
Această comuniune trebuie să fie continuă, trebuie să cuprindă întreaga noastră ființă. Dumnezeu continuă să fie în noi în timpul zilei și al nopții, și dorește să rămânem cu el asemenea Mariei: gândurile ei erau cele ale lui Dumnezeu; sentimentele sale erau cele ale lui Dumnezeu; întreaga sa viață era conformă voinței lui Dumnezeu, și nici odihna din timpul nopții nu încetinea această intimă comuniune.
Împărtășania spirituală este dorința fierbinte de a-l primi pe Isus și de a ne uni cu el într-o iubire mai arzătoare și activă atunci când nu putem primi împărtășania sacramentală. Pentru a face împărtășania spirituală este necesar să avem o credință vie în prezența reală; să ne amintim de harurile pe care Isus ni le-a dobândit prin patima sa și ni le dăruiește în sfânta Împărtășanie; să avem o intensă iubire și dorință de a-l primi pe Isus în sfânta Euharistie dacă ar fi posibil, pentru a-l imita și a conforma viața noastră după viața sa.
Pentru a face împărtășania spirituală, la început îl salutăm pe Isus, îi mulțumim că ne putem întâlni cu el. Există multe expresii potrivite pentru a ne exprima credința și dorința de a ne uni cu Isus; dintre acestea amintim: „Isuse, cred cu tărie că ești prezent aici, dar deoarece nu pot să te primesc în sfânta Euharistie, vino spiritual în inima mea”. Spune-i aceste cuvinte și cere harurile de care ai nevoie în acel moment. Sau poți să-i spui: „Isus este cu mine, iar eu sunt cu Isus”; sau „Isuse, care trăiești în Maria, vino și trăiește în mine, în plinătatea iubirii tale, a luminii tale, a virtuților tale”.
Apoi îi cerem iertare pentru neglijențele sau momentele în care am fost distrați în această împărtășanie spirituală. Îi cerem harul ca data viitoare să ne putem întâlni mai bine cu el, cu sufletul mai curat, cu mintea mai senină, cu inima mai deschisă. Încheiem această întâlnire cu încrederea că suntem însoțiți de el în tot ce trăim.
Isus este în inima ta, astfel încât sufletul tău este asemenea unui tabernacol care îl poartă pe Isus acolo unde mergi deoarece, prin împărtășania spirituală, s-a restabilit din nou unirea intimă cu Domnul.
Împărtășania spirituală se poate face în orice moment și în orice loc. Prin această practică se obțin foarte multe haruri; poți pune intenții pentru multe motive sfinte. Isus dorește să împlinească dorințele celor care au o devoțiune specială față de el; și vrea să le împlinească proporțional cu intensitatea lor: „Pe cei flămânzi i-a copleşit cu bunuri, iar pe cei bogaţi i-a lăsat cu mâinile goale” (Lc 1,53). Pe lângă aceasta, prin unirea noastră obișnuită cu Isus, acțiunile noastre, chiar și cele mai comune, obțin merite foarte prețioase.
fericitul Giacomo Alberione