Învierea trupului

Dacă Duhul Celui care l-a înviat pe Cristos din morţi locuieşte în voi, acela care l-a înviat pe Isus Cristos din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare, prin Duhul său, care locuieşte în voi (Rom 8,11).

1. Cred în învierea trupului. Ceea ce în limba română s-a tradus prin „învierea morţilor”, în textul original al Simbolului apostolilor apare ca „învierea cărnii, a trupului”. „Învierea trupului” înseamnă că, după moarte, nu va exista numai viaţa sufletului nemuritor, ci însăşi „trupurile noastre muritoare” (Rom 8,11) vor redobândi viaţă.
Învăţătorul divin anunţă că vor fi două tipuri de învieri: „Vine ceasul în care toţi cei care sunt în morminte vor auzi glasul lui. Şi vor ieşi spre învierea vieţii cei care au făcut binele, iar cei care au săvârşit răul, spre învierea judecăţii” (In 5,28). Acest trup va cădea pradă putrezirii, dar, într-o zi, va fi unit cu sufletul: aşa cum Isus a murit şi apoi a înviat, la fel va fi şi cu fiecare dintre noi.

Cristos a înviat cu trupul său: „Priviţi mâinile şi picioarele mele: Eu sunt” (Lc 24,39); dar nu s-a întors la o viaţă pământească. La fel, în el, „toţi vor învia cu trupul pe care îl au acum”, dar acest trup va fi transfigurat „în trup de slavă” (Fil 3,21), în „trup spiritual” (1Cor 15,44).

2. Adevărata iubire a trupului constă în a-l trata conform poziţiei sale în viaţa prezentă şi a-i pregăti un premiu frumos pentru veşnicie. Omul este alcătuit din suflet raţional şi din trup organic. Sufletul este partea cea mai nobilă; are sarcina de a conduce trupul în actele sale, de a se sluji de el în bine, de a-i interzice răul. Dezordinea provine din: revolta sufletului faţă de Dumnezeu, incapacitatea voinţei de a conduce trupul, răzvrătirea părţii sensibile a omului împotriva raţiunii şi a moralei creştine.
Mulţi sunt sclavii trupului şi ai dorinţelor sale; satisfac pasiunile; devin sclavii simţurilor. Scriptura spune: „Omul [numai] cu firea lui nu acceptă cele ale Duhului lui Dumnezeu” (1Cor 2,14). De ce? „Trupul doreşte împotriva duhului” (Gal 5,17).
Sfinţii şi-au condus cu înţelepciune trupul pregătindu-i, astfel, o fericire veşnică. Ei şi-au mortificat trupul, i-au negat plăcerile nepermise. Trupurile lor vor învia glorioase. Dar ce se va întâmpla cu cei leneşi? Cu cei lacomi? Cu cei desfrânaţi?

3. Isuse răstignit, tu eşti Învăţătorul meu şi în modul în care să-mi iubesc trupul cu adevărat. M-ai învăţat prin exemplul tău şi prin cuvinte. Tu ai muncit până la oboseală şi ai trăit în sărăcie încă din copilărie. Ai predicat: „Fericiţi cei cu inima curată, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu” (Mt 5,8).

Examen de conștiință:

Cum mi-am supus trupul, mai ales în aceste trei tendinţe: lenea, lăcomia, necurăţia?

Propunere:

Vreau să-mi iubesc cu adevărat trupul supunându-l voinţei şi mortificându-mi simţurile.

Rugăciune:

Voi medita la cuvintele sfântului Alfons: „Fericit cel care în această viaţă ştie să-şi mortifice trupul negându-i plăcerile interzise şi frânându-i-le chiar şi pe cele permise. Cât de fericiţi vor fi!”

Din cartea Scurte meditaţii pentru fiecare zi din an, de părintele Giacomo Alberione