Să-l cunoaștem pe Dumnezeu

Preasfânta Treime locuiește în noi ca într-un templu: „Preamăriţi-l pe Dumnezeu în trupul vostru!” (1Cor 6,20); trebuie să păstrăm și să respectăm această Treime așa cum păstrăm în tabernacol și cinstim sfânta ostie.
Să cunoaștem, să imităm, să iubim Preasfânta Treime.
Să-l cunoaștem pe Dumnezeu unul în natură și întreit în persoane. Să cunoaștem operele fiecărei persoane; să cunoaștem acțiunea lor în noi pe pământ și în cer. În Paradis, îl contemplăm pe Dumnezeu; pe pământ, gândul nostru trebuie să fie îndreptat la Dumnezeu cât de mult putem, făcând credința vie.
Să-l cunoaștem pe Tatăl, providența sa plină de iubire, bucuria ce se experimentează când îl iubim și-l posedăm. Tertulian spune: „Nimeni nu este atât de mult tată ca Dumnezeu”. Prin urmare, îl vom recunoaște ca Tată, în mod special, pentru că ne-a generat prin cuvântul adevărului. Împreună cu Isus spunem: „Îl cinstesc pe tatăl”. Facem aceasta prin laudă, mulțumire: „Te preamăresc, Tată, Domn al cerului şi al pământului” (Mt 11,25). „Tată, îţi mulţumesc că m-ai ascultat” (In 11,41).
Să-l cunoaștem pe Fiul: mântuirea sa, învățătura sa. El ne iubește și s-a dat cu toată ființa sa pentru mântuirea noastră. El este hrana noastră în Euharistie, s-a făcut modelul nostru pe pământ, va fi bucuria noastră în cer. Suntem frații lui și moștenitori împreună cu el. Prin milostivirea lui am devenit fiii lui Dumnezeu.
Să-l cunoaștem pe Duhul Sfânt: harul său, comunicarea sa. El ne sfințește în sacramente, este viața Bisericii și va fi bucuria noastră în cer. Cine vrea să trăiască din Duhul Sfânt, spune sf. Augustin, să-și amintească să conserve caritatea, să iubească adevărul, să dorească unitatea pentru a ajunge la fericirea veșnică.

Să imităm. Unitatea lui Dumnezeu se imită prin practicarea carității. Perfecțiunea lui Dumnezeu se imită lucrând constant pentru a înlătura defectele și a dobândi sfințenia: „Fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru ceresc este desăvârșit!” Viața lui Dumnezeu se imită, atunci când murim pentru lume prin detașarea de lucrurile pământești, atunci când începem să ne distanță de ceea ce lumea iubește..., când vom simți o sete continuă după lucrurile cerești, când ne vom folosi de lucrurile de pe acest pământ fără să ne atașăm de ele, când viața noastră va fi la nivel spiritual mai mult în cer decât pe pământ”.

EXAMEN DE CONȘTIINȚĂ:
Simt prezența divină în mine? Cunosc, imit, mă rog la preasfânta Treime?
PROPUNERE:
Doresc să trăiesc într-o reculegere constantă.
RUGĂCIUNE:
Slavă Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Duh.
Precum era la început,
şi acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.


Din cartea Scurte meditaţii pentru fiecare zi din an, de părintele Giacomo Alberione

 

Te-ar putea interesa:

„Deschide poarta credinței” de părintele Giacomo Alberionepărintele Giacomo Alberione

Milostivirea infinită a lui Dumnezeu, de părintele Giacomo AlberioneGiacomo Alberione

Sfântul apostol Paul: un mare mijlocitor de haruri

În această meditație vom vedea cât de mare este puterea de mijlocire a sfântului Paul în cer. Noi avem încredere într-un sfânt în măsura în care știm că rugăciunile sale sunt ascultate de Domnul și simțim că el ne iubește. Puterea de mijlocire pe care o are un sfânt este proporționată mereu cu meritele pe care acesta și le-a dobândit pe pământ. Cu cât a fost mai mare puterea sa de a mijloci pe pământ, cu atât mai mare va fi puterea sa de a mijloci în cer.

În pregătire pentru Crăciun

Pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca [Maria] să nască şi l-a născut pe fiul ei, primul născut, l-a înfăşat şi l-a culcat în iesle, pentru că nu era loc de găzduire pentru ei (Lc 2,6).

Ieslea este locul din care Isus ne arată cine este discipolul său.
Este discipolul lui Isus cel care intră la şcoala exemplelor sale: cel care îi imită umilinţa, sărăcia, mortificarea, răbdarea... cel care îşi ia crucea şi îl urmează... cel care renunţă la totul sau cel puţin îşi detaşează inima de totul, din iubire pentru el... cel care are spiritul său de blândeţe şi de iubire.

 Ieslea este tronul milostivirii. În iesle, Isus îşi întinde pentru prima dată mâinile pentru a-i invita la sine pe toţi oamenii, aşa cum va face, de altfel, de-a lungul întregii sale vieţi: „Mi-am întins mâinile toată ziua” (Is 65,2).

„Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă!” (Mt 11,28) Suferinţele noastre sunt multe.

Împărtășania spirituală

Există numeroase căi pentru a deveni sfinți. Una dintre acestea este de a valoriza comoara pe care fiecare o are în propria ființa: prezența lui Dumnezeu în noi!
Împărtășania sacramentală se face o dată pe zi. Dar apoi nu trebuie să înceteze unirea spirituală cu Dumnezeu. Este prea puțin să limităm împărtășania la momentele de unire cu Isus euharistic. Sfinții Părinți din deşertul Tebaida se împărtășeau de puține ori cu Isus euharistic, dar viața lor a fost o continuă comuniune cu Isus și au devenit sfinți. Unirea cu Dumnezeu trebuie să fie permanentă, universală, plină de fervoare: atunci persoana trăiește într-o reculegere continuă, disprețuiește discursurile și lucrurile inutile; aproape se teme că nu-l poartă pe Isus în mod nedemn.

Epifania

Epifania înseamnă manifestare. La Crăciun, Isus s-a manifestat evreilor reprezentaţi de Maria, Iosif, păstori. Dar la Epifanie se manifestă unui număr nemăsurat de păgâni. Este misterul unui Dumnezeu invizibil al cărui nume neamurile trebuiau să-l citească în operele sale; şi care acum se face vizibil: „Tatăl îl revelează pe Fiul”.

Profetul Isaia vede într-o viziune grandioasă Biserica, reprezentată de Ierusalim, la care aleargă neamurile: „Vor umbla neamuri la lumina ta şi regi, în strălucirea zorilor tale. Ridică-ţi ochii împrejur şi priveşte: toţi se adună şi vin spre tine! Fiii tăi vin de departe şi fiicele tale sunt purtate pe braţe” (Is 60,3-4).

Iar Evanghelia ne prezintă primul episod din acest mare eveniment care se perpetuează în secole: magii sunt conduşi de o stea până la copilul Isus: